Am dat timpul înapoi.
M-am întors
să te revăd
o secundă,
să rememorez
fiecare punct,
linie
și virgulă,
să te pictez
în gând.
Am trasat
linie după linie
din memorie -
nu mi-au trebuit
nici poveștile
nici visele
nici pozele -
erai acolo
și mă așteptai
să mă întorc.
Am închis ochii
și creionul a prins
viața ta,
a noastră,
răsărituri neașteptate
și apusuri avertizate,
ca ale noastre
clipe -
M-a trecut
un fior
pe șira spinării
-și ea își amintește -
ca și cum
atingerea ta
s-a prelins
ca o picătură
de ploaie
pe spatele meu -
18 notes
